sâmbătă, 18 februarie 2012

INCURSIUNI PEDAGOGICE

În paginile revistei de specialitate pentru cadrele didactice „Incursiuni Pedagogice”,  Editura 3D ARTE, Nr.7/2011 am publicat următoarele articole: „Jurnalul lui Delacroix și poetica operei imperfecte” și „Narațiune și discurs în opera lui Calistrat Hogaș”.

Un comentariu:

  1. http://incursiuni-pedagogice.3darte.ro

    INCURSIUNI PEDAGOGICE (ISSN 2065 – 1325), revistă de specialitate pentru cadrele didactice, este o publicaţie periodică în care sprijinim cadrele didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar să publice articole de specialitate, studii, recenzii, care tratează probleme cu care se întâlnesc toţi actorii implicaţi în actul educaţional: cadre didactice, elevi sau părinţi. Îmbinarea teoriei cu exemple din munca de zi cu zi, personalizată fiecărui pedagog, transmiterea lui celorlalţi este cu certitudine un schimb de experienţă util.

    RăspundețiȘtergere